Oprit să se antreneze pentru a nu-și agrava problemele de sănătate, Marian Drăgulescu (foto) are motive să privească cu încredere în viitor. Ultimul control medical indică o problemă la coloană, care poate fi rezolvată chirurgical, recuperarea fiind rapidă.
În așteptarea unui RMN tridimensional pe care îl va face în afara țării, Drăgulescu s-a prezentat, ieri, în fața unei Comisii de Specialitate, alcătuită din experți ai Institutului de Medicină Sportivă și cei ai Spitalului Clinic de Neurologie și Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”. Diagnosticul precedent de discopatie cervicală a căzut, apărând o nouă variantă. „Am fost consultat de cel mai bun specialist, care nu vede pericol la cervicală, ci la mijlocul coloanei. Se poate rezolva cu o mică intervenție chirugicală, recuperarea făcându-se în două săptămâni”, ne-a declarat el. Indiferent de rezultatul final, „Marocanul” va pleca pe 20 martie în SUA pentru un control amănunțit. „Doctorul de aici mi-a dat speranțe că mai pot face performanță până la Beijing, dacă mă voi opera. Voi lupta pentru a fi acolo”, a conchis gimnastul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER